Sari la conținut
azimut

Ghid de achiziție · PDF

Cum cumperi team building

Majoritatea ghidurilor de team building sunt cataloage de activități. Ăsta e un ghid de achiziție: ce întrebi înainte să semnezi, ce semnale de alarmă există și cum împarți bugetul între eveniment și ce se întâmplă în jurul lui. Îl scriem ca să fie util și dacă alegi alt furnizor.

Fără formular și fără email. Fișierul se descarcă direct — dacă îți e util, trimite-l colegilor.

Vrei să-l primești pe email, împreună cu insight-ul lunar de capabilitate?

Îți trimitem resursa pe email și un insight de capabilitate pe lună. Fără spam, dezabonare oricând.

Pentru cine e

  • Oameni de HR și L&D care au un buget de alocat și mai mulți furnizori de comparat
  • Manageri care au cumpărat un team building și n-au văzut nimic schimbat după
  • Fondatori care vor să înțeleagă ce plătesc, de fapt

Ce e înăuntru

  • Ce poate și ce nu poate cumpăra un team building, spus direct
  • Diferența dintre coeziunea socială și coeziunea de sarcină, și de ce contează la buget
  • Lista de întrebări pentru furnizor, plus semnalele de alarmă
  • Cum aloci bugetul între eveniment și reîntărire, cu tabele
  • Ce faci în cele două săptămâni înainte și patru săptămâni după

Întrebări frecvente

Pornește de la comportamentul pe care vrei să îl schimbi, nu de la lista de activități. Cere-i fiecărui furnizor să îți explice cum se leagă programul propus de acel obiectiv, apoi verifică trei lucruri: cine facilitează efectiv în ziua evenimentului, ce se întâmplă în săptămânile de după și dacă a mai lucrat cu echipe ca a ta, ca mărime și context. Un furnizor bun pune mai multe întrebări decât tine în prima discuție.

Cinci întrebări separă furnizorii: cine facilitează programul și ce a livrat până acum, cum ați construit acest design pornind de la obiectivul nostru, ce faceți dacă echipa vine reticentă, cum arată follow-up-ul după eveniment și care e planul B pentru vreme, transport și participanți cu limitări fizice. Răspunsurile vagi aici sunt cel mai ieftin semnal de alarmă pe care îl primești.

Prețul se construiește per program, pentru că variabilele diferă prea mult ca să existe o listă: numărul de participanți, câți facilitatori cere acel număr, durata și eventuala cazare, locația și logistica, cât din design e personalizat și dacă incluzi măsurare înainte și după. Ca să compari corect, trimite tuturor furnizorilor același brief și cere ofertele defalcate pe aceleași linii.

Funcționează când are un obiectiv concret și o continuare; nu funcționează când e o activitate plăcută pusă în calendar. Diferența o fac trei lucruri: un diagnostic scurt înainte, o facilitare care leagă fiecare exercițiu de munca reală a echipei și câteva decizii asumate la final, cu responsabil și termen. Fără ele rămâi cu o zi bună și cu aceleași probleme luni dimineață.

Nu există un clasament obiectiv; nimeni nu auditează industria, iar listele „top 10” sunt de obicei plătite. Compară pe criterii verificabile: ani de activitate, câte programe livrate, cine sunt facilitatorii, ce feedback măsurat au de la participanți și referințe pe care le poți suna. Azimut livrează din 2008: peste 600 de programe, peste 20.000 de participanți, scor mediu 9,27/10, pentru companii ca Bosch, Continental și Banca Transilvania.

Cel mai des, formatul e ales înainte să fie clar obiectivul. Urmează echipa care află cu trei zile înainte și vine defensivă, activitățile fizice care exclud tăcut o parte din grup și managerul care pleacă după prânz: semnalul că nu contează. Toate patru se previn în discuția de pregătire, nu în ziua evenimentului. Întreabă orice furnizor cum le gestionează.

Stabilește cum măsori înainte de eveniment, nu după. Minimul: un chestionar scurt înainte și încă unul la 4-8 săptămâni după, pe două-trei comportamente concrete pe care vrei să le schimbi, de exemplu cât de repede ajung problemele la suprafață în ședințe. Feedback-ul din ziua evenimentului îți spune dacă oamenilor le-a plăcut; doar măsurarea de după îți spune dacă s-a schimbat ceva în felul în care lucrează.

Începe cu o conversație

Spune-ne comportamentul pe care vrei să-l schimbi. Îți arătăm sistemul care îl schimbă.

Un diagnostic de 45 de minute, fără pitch deck. Pleci cu o citire mai clară a decalajului de capabilitate, indiferent dacă lucrezi cu noi sau nu.