Si totusi … ce este un teambuilding?
Urmatoarele paragrafe nu vor contine o insiruire de definitii culese de la diversi autori despre teambuilding, ci vor fi dedicate unei descrieri putin mai neortodoxe a acestei notiunii. In acelasi timp se va realiza o diferentiere de alti termeni apropiati, dar cu care se confunda deseori, gen “corporate event”, “eveniment social”, “ropes course”, “team challange” sau (chiar si) “iesitul cu firma la gratar”.
Numeroasele contacte cu piata de teambuilding din ultimii ani ne-au indicat o crestere semnificativa a gradului de educare in acest domeniu al beneficiarilor. De altfel si datorita acestui fapt, piata de consultanta si training a inregistrat o tendinta ascendenta in aceasta perioada. Potentialii clienti doresc pe de o parte sa inteleaga de ce sunt necesare astfel de experiente pentru companiile lor in efortul de crestere a productivitatii si implicit a profiturilor, iar pe de alta parte si pentru ca doresc sa inteleaga mecanismele interne prin care se realizeaza un astfel de salt calitativ in urma a doar 2-3 zile de training.
Printr-un mic efort de imaginatie ne putem gandi la un corporate event ca fiind o “petrecere a burlacilor” si un teambuilding ca o “nunta eleganta” urmarind trei criterii: a)mancarea oferita, ce anume se consuma
b)senzatiile din timpul evenimentelor si
c)urmariile, beneficiile de dupa terminarea acestora.
La o “petrecere a burlacilor” accentul cade pe:
a)ingerarea de lichide si alimente menite sa ne puna sangele in miscare, sa ne dinamizeze, sa ne energizeze pe perioade scurte de timp, dar care sunt foarte slabe din punct de vedere caloric si nutritional;
b)aceste substante ne fac insa sa ne simtim foarte bine la nivel INDIVIDUAL, sa ne atingem multe “limite”, sa ne faca sa ne simtim “curajosi si cu tupeu” si chiar sa ne aduca in stare de a ne “pierde mintile” prin senzatiile tari ce ne sunt oferite,
c)pentru ca a doua zi (chiar si a treia!) sa nu stim de multe ori ce s-a intamplat si sa aflam de la altii, pentru ca apoi la randul nostru sa avem cu ce sa ne laudam la cei din exterior cu ce am facut si sa asteptam cu mare nerabdare repetarea experientei (dar totusi nu prea repede, ca in mod onest nu prea am putea face fata!).
La un ospat de nunta avem o structura asemanatoare, cu mici deosebiri:
a)alimentele sunt servite intr-un anumit mod, bine gandit si menit sa asigure un confort echilibrat intre satietate dar si satisfactia ingerarii diverselor feluri de mancare; in general sunt servite toate felurile de mancare, care la randul lor contin tot necesarul nutritional unei mese complete;
b)in general atmosfera este una agreabila, toata lumea se simte bine, existand un sentiment de agreabilitate si comfort emotional puternic, favorizand comunicarea si intercunoasterea;
c)pe de o parte sentimentul de satietate persista mai multe zile, se fac numeroase referiri la aceasta intalnire, se pastreaza legaturile cu cei intalniti si desi nu se stie cand va fi urmatoarea intalnire, ea este cu siguranta deja asteptata si dorita.
Pentru a concretiza micul nostru joc imaginativ, “o petrecere” are parte de activitati precum rapel, catarare, speologie, tiroliana, rafting, ATV-uri, paintball si altele care sunt menite a cauza senzatii tari si andrenalina, dar care nu prea tin de “foame” organizatiei si pot fi folosite in special pentru a recompensa pe cei care au adus super beneficii si s-au dedicat companiei. La “un ospat” avem parte de jocuri de rol, activitati de comunicare, incredere, jocuri de descoperire a liderilor informali sau a rolurilor cheie intr-o echipa, ateliere de identificare a punctelor cheie care dau forta echipei si organizatiei. Toate aceste lucruri poate nu creeaza prea multe povesti pentru a fi spuse celor din exterior, dar aduce “satietate” INTREGII echipe, ii da un sentiment de apartenenta, noi teluri, o noua “felie” de motivatie si mai ales tehnici de crestere a productivitatii echipei (planificare, organizare, time-management, feedback constructiv, perseverenta, etc).
Dupa cum s-a mentionat si la inceput, nu se va putea spune niciodata ce este de preferat pentru o echipa, pentru ca de fapt nu e vorba de a face o alegere. Este doar constientizarea faptului ca o echipa are nevoi multiple si ca oamenii de decizie trebuie sa stie ce sa ii ofere in fiecare moment. Uneori “o petrecere” poate motiva extrem de tare daca echipa de vanzari spre exemplu a realizat un super-bonus, si in acelasi timp “un ospat” poate duce la o imbunatatire a relatiei dintre echipa de vanzari si cea de logistica, miscare mult mai profitabila pe termen lung.
In articolul urmator vom insista mai mult pe partea de “digestie” din timpul unui “ospat” in articolul “cum digeram un teambuilding?”.