Team building Trelleborg
In perioada 4-5 octombrie am avut placerea de a ne intalni cu prima echipa Trelleborg- Departamentul de inginerie. Locatia in care am desfasurat programul de team building a fost incantatoare- Conacul Secuiesc din Coltesti, jud. Alba (detalii AICI)
Impreuna cu cei 8 membrii ai echipei Trelleborg, am inceput seara de vineri cu o scurta introducere a programul de team building, dupa care am continuat cu 2 activitati de cunostere reciproca si spargere a ghetii. In prima activitate am apelat la un joc de imaginatie: ne-am transpus intr-o masina a timpului si am inceput sa discutam despre anii cei mai importanti din viata noastra- anul nasterii, anul celui mai mare succes din viata noastra etc., impartasind cu echipa punctele lor forte.
Dimineata de sambata a debutat cu un anunt: dupa-masa urma sa plecam intr-o expeditie pentru cucerirea Everestului, dar nu inainte de a trece de cateva probe-test, pregatite de serpasi pentru a vedea daca suntem pregatiti sa infruntam ,,furia” muntelui . Probele-test au fost “Șerpasul si oile”, „Panza de gheata” si „ Decodificarea coordonatelor”, prin care am invatat, impreuna cu echipa Trelleborg, cum sa planificam eficient in echipa, sa ne oferim ajutorul potrivit la momentul potrivit si cum sa comunicam si sa ascultam activ. Acum eram pregatiti sa infruntam Everestul! Activitatea „Ia-ti Azimutul spre Everest” a inceput dupa pranz si s-a incheiat in varful ruinelor cetatii din zona, urmata de o sesiune foto la inaltime.
Echipa Trelleborg a evoluat constant in urma fiecarei sesiuni de debriefing. Au demonstrat un spirit luptator si nu s-au dat batuti pana cand nu au finalizat toate probele cu succes. Folosindu-se de ingeniozitatea specifica muncii lor zilnice au reusit sa se coordoneze intr-un mod foarte creativ si strategiile alese au fost printre cele mai diverse. Cu siguranta ca simtul umorului si dorinta de invatare continua sunt punctele forte ale acestui departament.
Ne-a placut foarte mult faptul ca s-au remarcat ca echipa, nu ca persoane individuale. De asemenea, ne-am amuzat copios impreuna, mai ales cand, pe parcursul activitatilor, au intrat din gresala in curtea unui vecin, au primit indicatii gresite de la un localnic, s-au pierdut pe traseu, chiar daca au fost mai mereu insotiti de un caine ,,localnic”.
Va multumim pentru implicare si pentru timpul foarte placut petrecut impreuna!