Team Building cu firma AtoS
În weekend-ul ce a trecut am avut plăcerea de a avea un team building în Văliug, Caraș-Severin, cu firma AtoS Timișoara și colegii lor din Brașov și București. Am avut activități indoor și outdoor, însă au predominat activitățile outdoor, fiind un weekend prevestitor al unei primăveri călduroase.
Trebuie să vă spun, zona e incredibil de frumoasă, parcă e ruptă dintr-un basm de Frații Grimm. Munții erau încă mângâiați de ultimele petice de zăpadă, care se topeau încet. Cabana la care am fost cazați se potrivea mediului extraordinar de bine, construită cap-coadă în stil tirolez/austriac, de niște colecționari pasionați cu gusturi bune. Dar despre asta vom reveni într-un alt articol.
Un grup predominat de Manageri de proiect și Manageri de Resurse Umane, cu mici excepții, oameni diferiți, ce rar au trebuit să lucreze împreună, dar care au simțit nevoia de a deveni o echipă în adevăratul sens al cuvântului. Au venit și au răspândit voie bună în toată pensiunea, cu chitara și vocea lor melodioasă, cu râsetele pline și molipsitoare.
Activitățile au predominat în outdoor. Vremea a ținut cu noi și am făcut primul hiking de anul acesta împreună. Unul cât să ne țină pentru câteva luni bune (așa cum ne-au precizat în mod insistent unii dintre participanți 🙂 ). Dar nu orice hiking, ci unul menit să aducă echipele împreună, să îi ajute să lucreze împreună, să-și pună în evidență calitățile de leadership, să treacă mai departe de zona de confort și să reușească împreună.
Au avut provocări pe drum, planificate și neplanificate, la care pot zice, că în mod ideal, au lucrat împreună spre a le rezolva. Cele două echipe au avut fiecare „invitații lor speciali” din regnul animal, mai precis câțiva câini care, „fascinați” de exercițiile de team building, s-au alăturat echipelor luându-și rolul de apărători ai grupului.
Treptat am avut ocazia să observ cum acești oameni, de la simpli colegi de birou sau de proiect, au ajuns să se cunoască, să aibă încredere unul în celălalt și la final să funcționeze ca o echipă. Au devenit pe parcurs exploratori, unii dovedind instincte de Indiana Jones.
I-am lăsat în dimineața zilei de duminică, cu zâmbetul pe buze și fericiți că au avut această ocazie de a se cunoaște mai bine, cu speranța că ne vom reîntâlni cât de curând și în alte circumstanțe.