Programe tematice pentru echipe
Care au fost cele mai dorite programe tematice ale lunii aprilie de către clienții Azimut? Vă provocăm să descoperiți în cele ce urmează. Promitem că am inclus și câteva detalii… cel puțin amuzante din team building-uri.
Ziua de 9 aprilie ne-a găsit la Băile Felix. Nu, nu eram la băi, ci prin pădure, pregătind și ascunzând indicii pentru echipa IDM – Integra Document Management. Tematica activităților de echipă gândite pentru ei ne-a transpus în Babilon unde, alături de cei 50 de participanți a trebuit să construim ,,Turnul Babel”. A fost un program complex și antrenant în care am căutat indicii, ne-am orientat, am concurat, ne-am cunoscut, am descifrat coduri și am construit.
Bineînțeles că distracția nu a lipsit, mai ales cu așa participanți! Într-una dintre echipe, de exemplu, s-au nimerit două foste gimnaste care s-au îngrijit ca ritmul echipei să fie alert 🙂 astfel că traseul din prima parte a zilei a fost finalizat într-un timp foarte scurt! De asemenea, ne-am întâlnit și cu o… ,,privighetoare” a râsului – una dintre participante ne-a încântat cu râsul ei: pe cât de atipic, pe atât de molipsitor. Indiferent unde se afla, chiar și în pădure, puteai cu ușurință să o găsești datorită acestuia și să te molipsești de buna ei dispoziție.
Două weekend-uri mai târziu, mai precis pe 23 aprilie, aveam dublu motiv de bucurie: sărbatoream alături de cei care își aniversau onomastica, cum altfel decat în team building, împreună cu doi clienți dragi nouă. Ne-am implicat alături de membrii echipei Corebuild Software într-un team building cu tematica creativă – Chain Reaction. Ziua de activități outdoor s-a încheiat prin construcția unei reacții în lanț – o provocare de echipă care evidențiază perfect complexitatea și interdependența echipelor dintr-o organizație. Inventivitatea și colaborarea dintre participanți a avut ca rezultat o reacție în lanț spectaculoasă.
Tematica ,,Cucerește Everestul” este o experiență provocatoare, frumoasă și calitativă pentru participanți. ,,Escaladarea muntelui” presupune compromisuri, luarea deciziilor înțelepte la momentul potrivit, depășirea limitelor, adaptare și colaborare continuă. Asta s-a și întâmplat în timpul programului nostru, alături de cei 60 de participanți ai unei firme de servicii financiare din Cluj-Napoca. Această experiență a venit la pachet cu multe învățăminte utile, care pot fi aplicate la locul de muncă, dar și cu amintiri distractive (vă mărturisim că am râs până ne-a durut burta 🙂 )
Pe scurt, luna aprilie a fost o lună a programelor tematice diverse dar și a unor participanți extrem de implicați, care și-au dorit să faca unele activități chiar și în afara programului sau chiar dacă era întruneric afară. Acest lucru nu poate decât să ne bucure și le mulțumim pe această cale tuturor că ne-au ajutat să mai adăugam câteva amintiri memorabile ,,bagajului” nostru de experiențe azimuțene! Suntem o echipă de traineri fericiți care abia asteaptă să vă reîntalnească și în alte programe tematice!
Autor:
Trifan Ana-Maria – PR & Trainer
Livrare: Teambuilding, Training
Email: anamaria.trifan@happy-employees.eu
LinkedIn