Hotel Rusu
In 2012, intre 4 si 6 octombrie am descoperit o noua locatie de team building: Hotelul Rusu din Parang, jud. Hunedoara si am fost extrem de incantati de serviciile oferite aici (despre experienta noastra de atunci puteti citi AICI).
Am revizitat acest hotel pe data de 30 august 2013, si putem spune ca am fost la fel de cuceriti cu locatia ca prima oara cand i-am calcat pragul.
Hotelul de 3 stele se afla la 86 de kilometri de Hunedoara si la 70 de kilometri de Targu Jiu, in zona masivului Parang. In aceasta locatie exista o multitudine de posibilitati de divertisment, atat pentru sezonul cald, cat si pentru sezonul rece (schi, spa, drumetii, sala cu tenis de masa si biliard,etc).
Situat la inaltimea de 1168 m, Hotel Rusu are o capacitate de cazare de 72 de locuri si un restaurant ce poate acomoda pana la 110 persoane. Pe langa acestea, locatia dispune si de 2 sali de conferinta, de un lounge foarte cochet pentru evenimente mai restranse si de un cort de pana la 700 de persoane, pentru evenimentele de amploare.
Pretul unei camere duble este de 180 de lei/ noapte. Camerele hotelului sunt enorme si extrem de curate, iar restaurantul este spatios si are mancare absolut delicioasa (chiar am testat minutios meniul)!
Un lucru care ne-a surprins a fost faptul ca dupa aproape un an de la ultima noastra vizita, am constatat cu surprindere ca personalul era aproape acelasi. Spunem ca ne-a surprins pentru ca din cate am observat hotelurile si restaurantele au de obicei o rata de retentie a angajatilor destul de mica.
Ne-a placut si ne-a ajutat enorm faptul ca exista o persoana special angajata pentru a se ocupa de organizarea evenimentelor in hotel (multumim, Andreea!), facilitand comunicarea dintre noi si personalul de la locatie.
Pe langa acestea, si de data aceasta am fost extrem de impresionati de atitudinea angajatilor de la Hotel Rusu. De la cei de la receptie si pana la barmani si chelneri, cu totii erau foarte saritori si deschisi in momentul in care aveam nevoie de ajutor.
Domnul Ilie, cunostinta mai veche de-a noastra, ne-a intrecut din nou asteptarile in momentul in care ne-a servit pranzul. Atunci cand unul dintre trainerii nostri a sustinut ca „nu doreste desert la pranz, pentru ca orice ar fi, cu siguranta nu poate egala gustul tortului cu ciocolata mancat cu o zi inainte”, domnul Ilie a aparut dupa cateva minute cu… o felie de tort de ciocolata. (Va dati seama ca dupa o asemenea surpriza nu are cum sa nu-ti fie drag sa te intorci aici!)
Multumim celor de la Hotel Rusu pentru modul exemplar in care isi trateaza oaspetii de fiecare data, si speram sa ne revedem cat de curand!
sursa imaginii: aici