
Pensiunea Gasthof Tirol
Nu stim cum de ne-a scapat pana acum sa va povestim despre aceasta locatie de team building, dar bine ca ne-am dat seama si ca am reusit s ane remediem greseala:)
La finalul lunii mai am revizitat o locatie de teambuilding pe care o cunoasteam de anul trecut (vezi AICI impresii): Pensiunea Gasthof Tirol din Valiug, jud. Caras-Severin.
Am fost intampinati destul de atipic, am zice… Ajunsi la pensiune, dupa 5 ore de mers cu masina dinspre Cluj, am dat in sfarsit cu nasul de receptie si le-am spus celor de acolo ca suntem trainerii pentru team building-ul ce urma sa aiba loc a doua zi. Ni s-a spus: ”Ah… pai nu v-au anuntat ca nu se mai tine?”. Speriati, ne uitam unul la celalalt si spunem:”Nu!!!”. Ni se raspunde cu: ”Ne-au sunat acum jumatate de ora si ne-au spus ca din cauza unor probleme interne nu vor reusi sa mai ajunga. Ne-au rugat sa va dam banii de benzina, urmand sa ni-i deconteze ei mai apoi”.
Bineinteles, ne uitam prostiti unul la celalalt, gandindu-ne la cele 5 ore pe care urmeaza sa le petrecem din nou pe masina, inapoi spre Cluj… cand ne vine geniala idee sa intrebam:”Pe bune?”, ca sa ni se raspunda foarte serios:”Nu!”:)
Recunoastem ca abia acesta a fost momentul in care ne-am mai destins si noi si am inceput sa radem linistiti. La fel, recunoastem ca prin aceasta primire Gasthof Tirol a devenit o pensiune de neuitat pentru noi 🙂
Locatia se afla la 29 de kilometri de Resita si la 124 de kilometri de Timisoara, intr-o zona deosebita inconjurata de munti, paduri si lacuri.
Pensiunea era asa cum ne-o aminteam: un loc cochet, decorat cu mult bun gust si cu o multime de obiecte interesante si minunate (motociclete, ceasuri, papusi de portelan, etc). Camerele sunt extrem de spatioase si au un aer extrem de relaxat, cu mobilier deosebit pictat manual.
Toti angajatii poarta costume ce amintesc de regiunea Tirolului (la fel ca stilul in care este decorata pensiunea), lucru ce adauga un plus de stil locatiei.
Restaurantul are o capacitate de 100 de persoane, avand si o terasa exterioara cu vedere spre lac. Mancarea este deosebita (am incercat mai multe feluri de mancare si toate au fost delicioase!) si a fost mereu gata la timp, lucru extrem de de apreciat.
De asemenea, locatia dispune si de o sala de conferinte cu o capacitate de 60 de persoane si de un centru SPA cu sauna, baie turceasca, jacuzzi si zona de relaxare (pe care, recunoastem, nu am avut placerea sa le incercam din lipsa de timp).
Capacitatea totala a pensiunii este de 40 de locuri, pretul unei camere duble variind intre 50 si 80 de euro (in functie de lungimea perioadei de cazare si de zilele in care se face cazarea), insa pentru mai multe informatii si oferte puteti consulta site-ul pensiunii.
Personalul este extrem de deschis si de prietenos, ajutandu-ne mereu cu orice aveam nevoie. Chiar ne-a mirat faptul ca ne-au incurajat si ajutat chiar sa realizam activitati mai atipice, desi noi ne asteptam sa intampinam opozitie pe partea aceasta (pentru ca urma sa taiem lemne si sa dam mult cu ciocanul). Putem spune ca am fost extrem de impresionati de organizarea, deschiderea si buna dispozitie a celor de la pensiune.
Am vrea sa le multumim mult pentru ajutor si pentru sustinere celor de la Gasthof Tirol (Andreea, Sabina, Marius, Robi si nu numai!), si speram sa ne revedem in viitorul apropiat! Intre timp, recomandam cu mare caldura aceasta pensiune tuturor celor care-si doresc un weekend deosebit intr-o locatie relaxanta!