
Programe de echipa si experiente de invatare
Rezumatul inceputului de an pentru Azimut se traduce in programe de echipa si experiente de invatare memorabile! Intalnim des preconceptia confrom careia primele doua luni ale anului sunt mai ,,molcome”, insa anul acesta s-a incapatanat sa ne arate ca nu e asa, lucru care ne bucura.
Experientele de invatare nu tin cont de vreme
De multe ori exista tendinta de a amana organizarea unui program de teambuilding pe vara, ,,cand va fi vreme buna”. Ne bucuram sa vedem ca aceasta perceptie de diminueaza, astfel ca tot mai multi clienti nu tin cont de vreme, cand vine vorba de imbunatatirea performantelor echipei.
Un exemplu in acest sens sunt cei de la Trelleborg Vibracustic, o echipa determinata sa inceapa anul cu investitii in dezvoltarea lor. Astfel, inca din ianuarie, ne-am exersat si imbunatatit abilitatile de emitatori si receptori, in cadrul trainingului de comunicare. Chiar daca a fost o experienta de invatare, nu am omis nici partea de distractie si activitati antrenante, care nu ar fi avut rezultatul scontat fara implicarea si buna dispozitie a participantilor, carora le multumim cu aceasta ocazie!
De asemenea, nici teambuilding -urile nu au fost neglijate. Ne-am facut noi prieteni in cadrul programului de la Paltinis, alaturi de membrii echipei Visma. Am trecut impreuna printr-o serie de provocari, menite sa ne faca demni de a intra in ,,Clubul Aviatorilor”. Aceasta experienta a fost pe cat de energizanta, pe atat de utila. La finalul itinerariului ni s-a demonstrat ca nu am fi reusit fara o buna comunicare, fara colaborare si incredere in colegii nostri. Bineinteles, am ramas si cu multe amintiri amuzante: nu putem uita creativitatea desenelor ,,Insulei personale”, dar mai ales agilitatea si calitatile de atlet ale unor colegi, demonstrate pe parcursul probei ,,Nimeni nu ramane in urma”. Am admirat foarte mult capacitatea echipei de a se distra si implica in activitati, dar si discutiile calitative si invatamintele extrase la finalul acestora.
Pe langa aceste programe memorabile, alaturi de clientii nostri, carora le multumim, luna februarie s-a incheiat intr-o nota foarte…productiva. Din dorinta de a oferi experiente de invatare cat mai calitative echipelor cu care lucram, toti Azimutii s-au adunat vreme de 3 zile, pentru a planifica proiectele frumoase de anul acesta. Au fost trei zile fructoase, cu initiative si planuri creative, care sa vina in intampinarea echipelor, iar rezultatul acestora vor incepe sa apara in cel mai scurt timp.
Le multumim clientilor nostri pentru experientele oferite si asteptam cu nerabdare sa ne revedem, cu alte initiative creative si de impact!
Autor:
Trifan Ana-Maria – PR & Trainer
Livrare: Teambuilding, Training
Email: anamaria.trifan@happy-employees.eu
LinkedIn