Dezvoltarea angajatilor din generatia Y
Persoanele din generatia Y sau generatie Millenials (18 – 35 de ani) incep sa reprezinte subiectul tot mai multor studii si articole. Odata cu intrarea acestora pe piata muncii, este important sa intelegem cum aceste persoane se diferentiaza de cei din generatiile precedente si cum aceste diferente vor afecta mediul de munca si strategiile pentru dezvoltarea angajatilor. Principala afirmatie care se regaseste in majoritatea studiilor este ca generatie Y se remarca printr-un stil diferit si o alta perspectiva asupra locului de munca. Astfel, este nevoie de ajustarea modalitatilor folosite pentru dezvoltarea acestora.
Oxford Economics si SAP au realizat in 2014 un studiu cu scopul de a vedea cum cei din mediul business ar trebui sa se pregateasca pentru a intampina tendintele fortei de munca in 2020. In cadrul studiului au fost chestionati peste 2700 de manageri si 2700 de angajati din 27 de tari. Principalele tendinte identificate care afecteaza piata muncii sunt: intrarea pe piata muncii a persoanele din generatia Y, globalizarea si diversificarea fortei de munca, intampinarea de dificultati in recrutarea de angajati cu abilitati de baza. Mai multe concluzii ale studiului gasiti in infograficul de mai jos.
Ce ni s-a parut interesant este ca studiul se concentreaza si asupra catorva conceptii despre generatia Y care au fost frecvent discutate, insa neobtin
and date concludente care sa le valideze: generatia Y este mai motivata de a face o schimbare in societate prin munca lor, echilibrul munca – viata personala este mai important pentru generatia Y, atingerea obiectivelor financiare este mai putin importanta pentru persoanele generatie Y atata timp cat simt ca invata si se dezvolta. In schimb, studiul a reusit sa obtina date care arata ca cei din aceasta generatie se bazeaza mai mult pe programele de training si mentorat pentru dezvoltarea de abilitati si doresc sa primeasca feedback informal de la managerul lor.
Payscale a intreprins un studiu similar pe parcursul a 2 ani (2012-2014), in care au chestionat persoane din generatia Y (18 – 32 de ani), persoane din generatia X (33 – 49 de ani) si persoane din generatia Baby Boomers (50 – 68 de ani). Acestea sunt cateva dintre principale concluzii legate de dezvoltarea angajatilor din generatia Y la care au ajuns:
Diferentele salariale intre femei si barbati incep sa scada in randul celor din aceasta generatie.
In randul generatiei Y predomina parerea conform careia angajatii nu trebuie sa stea mai mult de un an la locul actual de munca.
Persoanele cu studii superioare din generatia Y se confrunta cu o rata mai mare de angajare pe pozitii inferioare nivelului lor de pregatire.
Personale generatiei Y ajung mai greu sa fie sustenabile financiar.
Generatia Y este cea mai educata generatie din istorie.
Generatia Y valorifica mai mult oportunitatile de a avansa si de a invata abilitati noi.
Persoanele generatiei Y sunt mai predispuse sa spuna ca vor sa aiba un manager prietenos.
Tinerii generatiei Y isi doresc sa fie antreprenori.
Pe langa aceastea este important sa luam in considerare si diferentele care pot aparea la nivel regional. Spre exemplu, pentru persoanele din Europa Centrala si de Est este mai important ca managerul lor sa fie un expert in domeniu in care lucreaza, in timp ce pentru persoanele din America de Nord conteaza mai mult ca managerul sa incurajeze si sa ofera autonomie angajatilor, iar persoanele din America Latina prefera un manager care sa fie un model pentru ei. Intr-un articol recent publicat de HBR puteti afla mai multe despre astfel de diferente regionale. Bineinteles, aceste concluzii la care s-a ajuns nu trebuie sa ne limiteze si trebuie sa fim constienti ca in cadrul aceleasi culturi sau regiuni pot exista indivizi extrem de variati iar dezvoltarea angajatilor poate si ea sa varieze.
Conform studiilor demografice, pana in 2030 persoanele din aceasta generatie vor reprezenta 75% din persoanele cu functie de management. Cei din generatia X vor fi nevoiti sa se adapteze stilului noii generatii pentru a ramane relevanti pentru acestia si pentru a asigura un plan pentru dezvoltarea angajatilor potrivit atat nevoilor companiei cat si a indivizilor.
Adriana Bozbiciu – Trainer & Online Marketing Specialist
adriana.bozbiciu@happy-employees.eu
LinkedIn